Cluj Napoca
Str: Aurel Vlaicu,Nr: 4
Telefon: 0264 413 031
Email: amenajariinterioare@qbox.ro
Stire detaliu
Misiune imposibilă? Cum păstrăm ordinea în casă
Misiune imposibilă? Cum păstrăm ordinea în casă
În orice casă este dificil de păstrat mereu ordinea. Câteva trucuri sunt esenţiale pentru a reuşi să avem un cămin primitor, unde fiecare lucru îşi are locul său. De altfel, aceasta este principala regulă pentru o casă ordonată: să ştim unde e locul fiecărui obiect, iar după ce îl folosim, acesta trebuie să se întoarcă tot acolo – ca să nu pierdem timp şi energie în căutarea lui, atunci când avem nevoie de el.
 
Spaţiul trebuie amenajat într-un mod cât mai util, astfel încât fiecare colţişor al casei să fie folositor. Apoi, trebuie să stabilim care este destinaţia fiecărui colţ, care este locul fiecărui obiect. Lucrurile pe care nu le folosim des, dar de care nu ne putem despărţi încă, se depozitează în cutii de carton, eventual şi etichetate, într-un loc mai puţin vizibil. Dacă într-o perioadă de un an nu ne atingem de lucrurile depozitate acolo, cel mai probabil le putem dona sau chiar arunca, pentru a elibera spaţiul.
 
De fapt, cutiile sunt esenţiale pentru păstrarea ordinii în casă. Pot fi de dimensiuni, forme şi culori diverse, îndeplinind astfel un rol dublu: decorativ şi organizatoric. Cutiile sunt ideale pentru depozitarea jucăriilor, creioanelor şi a cărţilor copiilor, pentru toate obiectele mici care altfel ar sta împrăştiate, sau pentru ziare şi reviste.
În hol, coşurile împletite pot adăposti căciuli, fulare şi mănuşi, iar în bucătărie, prosoape şi mici ustensile.
 
O altă regulă importantă ar fi să punem mereu hainele în dulap după ce le dăm jos, în loc să le aruncăm pe pat, şi să spălăm o cană ori o farfurie după folosire, în loc să le punem doar în chiuvetă sau pe blatul din bucătărie. Nu e uşor şi nici comod, dar în acest fel nu vom avea o casă aglomerată şi dezordonată, ci una în care ne putem relaxa şi primi musafiri în orice moment, fără să ne simţim jenaţi.